….sau toate trei?

 

“Monstrul din Belgia”

Cazul Marc Dutroux s-a deosebit de alte cazuri de crima si pedofilie prin incompetența deliberată a poliției și “sinuciderea” martorilor.

Am vorbit prima dată, en-passant, despre acest caz și asemănările cu cazul Caracal, pe 29 iulie, acum il voi detalia:

În iunie 1995, două prietene în vârstă de opt ani, Julie Lejeune și Melissa Russo, se plimbau pe un pod pentru a vedea traficul de sus. Nu au mai ajuns niciodată acasă

Familiile fetelor au fost socate si dezamăgite de persiflarea autoritatilor si de cum decurgea investigația poliției in cazul fetelor disparute, asa ca au angajat un anchetator privat pentru a analiza indiciile. Anchetatorul a conturat un profil psihologic al rapitorului si l-a transmis anchetatorilor din cadrul poliției. În Belgia erau doar cinci suspecți care se incadrau in profilul întocmit răpitorului la acea vreme. Unul dintre ei era Marc Dutroux, care a fost condamnat în 1989 pentru ca a rapit si a violat cinci minore. El a fost eliberat în 1992, după ce a executat doar trei ani dintr-o pedeapsă de 13 ani.

După faptă și răsplată

După eliberare, Dutroux a început să construiască o temniță sub casă sa, pentru a pregăti viitoarele camere de detenție ale fetelor. Între timp, bărbatul care i-a dat drumul lui Dutroux inapoi în societate, ministrul Justiției, Melchior Wathelet, a fost „recompensat si propus pentru a ocupa funcția de judecător la Curtea Europeană de Justiție de la Haga”.

În momentul primei dispariții, au apărut probe care duceau din nou către Dutroux. Cu doi ani înainte, anchetatorii au primit un pont de la un bărbat care închiria una din proprietățile lui Dutroux. Se plimbase cu Dutroux care, după ce a observat o fată care mergea pe o stradă, îi spusese: „Asta e prospătură.” Dutroux a vorbit despre banii pe care îi câștigă din vânzarea fetelor pentru sclavie sexuală și i-a oferit bărbatului bani pentru a-l ajuta în “afacere”. Bărbatul a depus plângere la poliție imediat. Secția care s-a ocupat de plângere a mai primit o mulțime de informații utile în lunile următoare, suficiente pentru a-l incrimina pe Dutroux, lucru care nu s-a întâmplat. În 1995, agenția nu numai că avea cunoștință de oferta și comentariile tulburătoare făcute de Dutroux către chiriaș, dar știa și că Dutroux construia o temnița subterană. Așa că, în iunie 1995, încep și mai multe fete să dispară. Ce s-a întâmplat? Dutroux nu a fost nici măcar adus la audieri.

Soția lui Dutroux, Michele Martin, fostă profesoară și mama celor trei copii ai săi, a recunoscut că, în 1995, știa că două fetițe mici sunt încarcerate si ca nu primesc mâncare, sau apă, într-o temniță secretă din pivnița unei case pe care o dețineau. Ea le-a spus polițiștilor că a vizitat casa pentru a-i hrăni pe câini, în timp ce Dutroux fusese la inchisoare timp de 4 luni, dar era „prea înspăimântată” pentru a hrăni fetele.

Martorii apar si dispar…

În 2002, BBC relata: „Bruno Tagliaferro, un comerciant de fier vechi din Charleroi care îl cunoaște pe Dutroux, a spus că știe ceva despre mașina cu care Julie și Melissa au fost răpite. Dar a fost găsit mort, aparent în urma unui atac de cord. ” Un atac de cord destul de suspect, în condițiile date. Sotia sa „a refuzat să accepte verdictul și a cerut ca trupul său să fie exhumat. Probele au fost trimise în SUA pentru analiză si au arătat că a fost otrăvit. ”

BBC a adăugat: „ La scurt timp după asta, fiul ei a găsit-o pe soția comerciantului moartă acasă, în patul ei, salteaua fiind topită sub ea. Public, a fost declarat că femeia a murit în urmă unei sinucideri, sau a unui accident. “

În 2002 existau deja 20 de astfel de decese suspecte, toate având legătură cu cazul Dutroux: martori și informatori, în principal, care ar fi trebuit să depună mărturii și să aducă dovezi în instanță. Dispariția martorilor în aceste circumstanțe suspecte indică o strategie bine pusă la punct de către un grup care operează aproape în stil mafiot.

Când o comisie parlamentară a examinat multitudinea eșecurilor judiciare din ancheta Dutroux, responsabilul de acest caz, polițistul René Michaux, a afirmat că a fost “o simplă greșeala”, pentru că intrarea în temniță era bine ascunsă și că “vocile copiilor păreau să vină din afară”, deși ele veneau de la mai puțin de 2m sub pământ. Au găsit filme care nu au fost developate și casete video pe care nu le-au vizionat. Dacă ar fi făcut acest lucru, l-ar fi văzut pe Dutroux construind temnița. În august 1996, la patru zile de la ultima rapire, Dutroux a fost arestat. El le-a arătat polițistilor temnița de unde au fost eliberate două fete și apoi le-a condus până unde au fost îngropate Melissa și Julie.

După ani de durere, simțindu-se trădati de către poliția și sistemul judiciar belgian, Familia Melissei Russo nu crede niciun cuvânt din varianta oficială a autorităților, cum că Dutroux ar fi doar un pedofil care ar fi răpit fetele strict pentru plăcerea personală. Carine Russo nu a avut voie să vadă trupul fiicei sale. „Am implorat și am insistat. M-am dus cu avocatul meu, dar ei au refuzat. Mi-au spus că legea nu  permite asta. Dar cine o va identifica pe fiica mea? I-am întrebat. “Cine va confirma că ea este fata decedata?”

“Am fost acolo!”

Regina Louf, o supravietuitoare în vârstă de treizeci și trei de ani, a iesit public și a dat informații despre Dutroux și rețeaua de trafic de copii. Ea a descris în detaliu diverse orgii la care a participat în copilarie și l-a numit pe un important om de afaceri belgian, Jean-Michel Nihoul, ca fiind organizatorul principal. Tot acolo l-a vazut si pe Dutroux. Ea a descris în detaliu o casă și o crimă pe care a văzut-o la o petrecere de „sclavi sexuali” în 1984. Insusi Dutroux a susținut de la început că nu acționează singur, spunând că Nihoul este „creierul” din spatele operațiunii. Autoritățile nu au dat curs acestor acuzatii. Nihoul, arogant, le-a  spus jurnalistilor de la BBC, că el este protejat pentru că are informații care, dacă ar fi făcute publice, “ar duce la disolutia guvernului și a întregului stat”. Odată arestat, Nihoul a mărturisit că „a organizat o orgie la un castel din Belgia, la care au participat mai mulți oficiali guvernamentali, ofițeri de poliție și un fost comisar european”.

Pe măsură ce victimele începeau să vorbească și mărturiseau abuzurile sexuale din tinerețe, încriminând aceleași nume proeminente din Belgia, ideea că Dutroux acționase singur devenea din ce în ce mai puțîn credibilă. În prezent, mass-media împingea ideea unui “lup singuratic” însoțită de titlurile bombastice, de tipul “Casa Groazei”, “Monstrul din Belgia”.

Ceea ce a dat naștere unui urias protest de 400.000 oameni a fost atunci când judecătorul din cazul Dutroux, Jean-Marc Connerotte, a fost demis. Mulți belgieni l-au perceput pe Connerotte ca pe un erou pentru că a asigurat arestarea lui Marc Dutroux și a strâns dovezi semnificative împotriva lui care ar ajuta la condamnarea lui Dutroux și, dar si a celor din reteaua de pedofilie si trafic de persoane.

Decredibilizarea ideii de “retea de pedofilie”

Și atunci a început campania de denigrare a victimelor in mass-media. Postul TV finantat de guvernul belgian, RTBF, a început o campanie menită să dovedească faptul că Dutroux a fost un răpitor de fete pentru el însuși, că nu există nicio rețea, că Nihoul este nevinovat și ca Regina Louf mintea. Această campanie a reușit. Judecătorii au anunțat că Louf nu va fi chemată ca martor în vreun proces viitor al lui Dutroux, sau al asociaților săi. Mărturia ei și a tuturor celor 10 martori care au prezentat probe la cererea judecătorului Connerotte au fost declarate inutile. Chiar și procurorul general al cazului Dutroux, Anne Thily, pare să fi fost implicata in construirea acestei narative, spunând că marturia lui Louf a fost una “fantezistă” si că “a inventat totul ”.

În acest timp, moartea suspecta a martorilor continua. Public, cauza morții a fost declarată „sinucidere”. Lucrurile devin ciudate atunci cand se află ca pană și stomatologul lui Nihoul s-a sinucis.

Dacă, intr-adevăr, Dutroux făcea parte dintr-o rețea mult mai mare, așa cum pare când ne uităm la probe si neconcordante, atunci majoritatea membrilor săi au scăpat. Pare ciudat că o astfel de rețea poate exista și ca include politicieni și alți membri foarte înalți ai societății. Este nevoie de o manipulare uriasa pentru a deturna atentia multimii infuriate si dezamagite, dar au reusit. “Dutroux era psihopat si a acționat singur!” Aceasta este versiunea oficială pe care vor sa o inoculeze în memoria noastră colectivă.

Violatorii din Lügde

Trei bărbați au abuzat sexual peste 40 de copii, pe o perioadă de zece ani, intr-un parc de rulote din Lügde, in Germania. În momentul abuzului, copiii aveau între 4 și 13 ani. Bărbații filmau actele sexuale si abuzurile fizice, ca apoi sa le distribuie online pe site-uri de pornografie infantila. Inculpatul principal este un bărbat de 56 de ani, care era un rezident permanent al campingului. De asemenea, sunt reținuți inca doi suspecți, un bărbat de 33 de ani și un bărbat de 48 de ani.

Politia “a pierdut” probele

Poliția germană recunoaște că a pierdut probele pe care le-a adunat in cazul celor trei barbati, mai exact o valiză care conținea dovezi, inclusiv 150 de CD-uri si DVD-uri cu probe foto-video, a dispărut din vestiarul poliției.

Anchetatorii au descoperit că valiza lipsea deja de șase săptămâni înainte de a fi anuntata, oficial, disparitia acesteia. Doar trei dintre CD-uri au fost examinate de poliție, fara sa faca vreo copie de rezervă. Doi polițiști din echipa de la Detmold sunt cercetați pentru obstrucționarea justiției. Unul dintre acesti politisti a mai fost implicat in cazuri in care au “disparut probe”, tot in cazuri ce tin de abuzuri sexuale. Ministrul de Interne, Herbert Reul, a condamnat poliția, afirmând că in acest caz nu vorbim de simpla neglijență. “Aceasta nu mai este o problemă de neglijență, vorbim despre eșecul poliției în acest caz”, a spus Reul. Ministrul a raspuns că „nu exclude nimic” atunci când a fost intrebat dacă s-ar putea să fi fost sustrase probele, sau dacă, pur si simplu, s-au pierdut.

Tot din seria incompetenta criminala: Inculpatul principal, Andreas V., ar fi putut fi oprit în urmă cu aproape 20 de ani. Dar nici atunci autoritățile nu au cercetat spusele unei fetite de patru ani care acuzase ca a fost fortata sa ii faca sex oral inculpatului. Oficial, prima data cand a fost sesizata politia despre un presupus abuz sexual a fost în 2016, când Jens Ruzsitska l-a raportat ​​pe Andeas V. pentru ca l-a vazut pipaind copii la o petrecere intr-un oras invecinat. Cu toate acestea, nu a fost luată nicio măsură.

Poliția din Lippe crede că Andreas V. a abuzat zeci de copii de-a lungul deceniilor, folosindu-se chiar de fiica sa adoptivă de 6 ani drept „momeală” pentru a ademeni mai usor copilele.

Familiile victimelor sunt framantate de intrebari fara raspuns: “De ce dispar CD-urile? Cine era pe acele CD-uri? Este protejat cineva? Trebuie să punem aceste întrebări”, a spus avocatul uneia dintre familii, Roman von Alvensleben. “Au fost găsiti cincisprezece terabytes de date, ni s-a spus că videoclipurile au fost comercializate și ca, probabil, era o afacere. Trebuie să spuna clar cine a avut acces la aceste date și cine a fost implicat. Bănuiesc că mai există multe alte conexiuni”, a adăugat von Alvensleben.

Urmatorul termen in acest dosar este pe data de 5 septembrie, familiile cer investigarea pistei retelei si cer pedeapsa maxima pentru acesti trei inculpati, dar si pentru autoritatile nepasatoare.

 

Zona Crepusculară din Caracal

România se confruntă cu o creștere uriașă a criminalității, a mafiei traficului de persoane, a pedofiliei, sub protecția autorităților de stat. Aș spune că este mai rău decât situația din Italia anilor 1990-2000. Recentul scandal care a avut loc, a scos la suprafață retele criminale, mafia judiciară, corupția poliției locale și toate legăturile la cel mai înalt nivel.

Începem cu dovezile incompetenței, cea mai importantă fiind inabilitatea autorităților de a localiza apelul Alexandrei în timp util. Continuând, observăm atitudinea operatoarei, și putem ajunge deja la suspiciunea de complicitate, nu doar de necunoașterea procedurii și fișei postului. Este pentru prima dată când ascult un apel făcut la numărul de urgență, în care operatorul insistă cu întrebări care țin de agresiune și de agresor, “Ai fost violată?”, “De unde îl știi tu pe el?”, în loc să adune cât mai multe indicii despre locul în care se află Alexandra. În cazul traficului de persoane în scopul sclaviei sexuale, primul lucru care se întâmplă este “distrugerea și dominarea victimei”, adică viol, amenințări, bătăi, etc, tocmai pentru a-i induce ideea că nu are șansă de scăpare și că soarta ei nu contează pentru nimeni.

Temporizarea interventiei

De la bun început, localizarea STS a fost una greșită, polițiștii cerând ajutorul DOS mult prea târziu, și că, totuși, având locația, procurorul a decis să “aștepte până la ora 6”, deși apelul fetei fusese făcut încă de la ora 11, legea permițându-i accesul la domiciliul suspectului înainte de fatidica ora 6.

Amatorism, sau compromitere?

Cercetarea de la față locului a fost, din start, una viciată. Deși procurorul care a temporizat intervenția susținea că nu poate intră pentru că “ar vicia probele”, odată intrați, ei nu aveau echipamentul corespunzător de protecție. Însăși modul în care au fost colectate probele, a fost unul care a dus la contaminarea acestora cu ADN extern.

Probe reale, sau plantate?

Ajungem la faimosul butoi, care a dat peste cap zeci de ani de studii criminalistice la nivel global, impingandu-se ideea că suspectul Dincă ar fi putut incinera un cadavru întreg în acel butoi. În acest butoi a fost găsită cenușă, presupusă a fi rezultată în urmă incinerării cadavrului, dar și bijuteriile Alexandrei. În mod șocant, acestea rămânând intacte. Butoiul este atât de neobișnuit, încât si fostul director al INML, Beliș, s-a contrazis singur pe tema incinerării, de două ori în două zile. La ceva timp după arestarea lui Dincă, brusc și-a amintit că ar fi aruncat oasele victimei într-o liziera. Acestea, împreună cu cenușă, au fost găsite perfect intacte într-un sac, dupa 4 luni de la incinerare.

Incinerare fără tranșare? Tranșare fără urme?

Din cele mai absurde teorii, ale căror scop este susținerea ideii de “criminal în serie”, amintim “corpul a fost tranșat”, deși nu există urme de sânge, nici la față locului, nici asupra inculpatului. “Corpul a fost tranșat și dat la câini”, din nou, nu există urme de sânge iar câinii au fost deja expertizati de cei care i-au preluat și nu s-au găsit astfel de probe.

Teleportarea lui Dincă

Am urmărit de zeci de ori imaginile video surprinse de camerele de luat vederi din Caracal și din Craiova, Dincă nu era prezent acasă când se presupune că ar fi fost ucisă Alexandra. Acest lucru împinge cel mai mult ideea că Alexandra a fost preluată de cel puțin un complice de-al lui Dincă. Așa s-ar explica și de ce câinii au reacționat când a intrat persoana respectivă in curtea lui Dincă.

Hoităreală la cel mai înalt nivel

Atât Președintele Klaus Iohannis, cât și prim-ministrul Viorica Dancila, s-au grăbit să transmită condoleanțe familiilor Melencu și Macesanu, deși nici până în ziua de astăzi nu există vreo probă care să ateste moartea fetelor răpite. De departe, cea mai mare “gafă” îi aparține Ministrului Justiției, Ana Birchall. Această a transmis rezultatul raportului INML familiei Macesanu, încălcându-și atribuțiile de servici. Ulterior, s-a dovedit că acest raport nici măcar nu era finalizat, sau concludent. De menționat și declarația Georgianei Hossu, adjunct DIICOT, care din prima zi susținea ideea crimei. De ce această grabă de a îngropa fetele dispărute?

“Polițistul minune” si Alzheimerul lui Dinca

Continuând seria de încălcări ale atribuțiilor de servici, nerespectarea procedurilor, un anume polițist a discutat, în privat, deci neînregistrat, cu inculpatul Dincă. După această discuție scurtă, Dincă a recunoscut că le-a omorât pe fete, doar că nu-și amintește cum a făcut asta. Iar când își “amintește”, acesta oferă informații contradictorii cu probele și nu poate reface traseul către cadavrul Luizei. Tot coincidental, atunci acuză că ar fi fost bătut și este dus la IML.

“Institutul Național de Mânării Legale”

Începând cu declarațiile contradictorii ale fostului director INML, Beliș, care sfidează însăși legile fizicii și terminând cu “analizele fulger” ale INML privind probele genetice. Extragerea ADN-ului și stabilirea unui profil genetic din oase carbonizate și calcinate este dificilă, spre imposibilă, și sigur nu durează doar câteva zile.

Informațiile “pe surse”

Cred că cea mai gravă astfel de intoxicare a fost cea care a venit de la prestigioșii procurori ONG-iști, anume “găsirea unui cadavru carbonizat”. Legea prevede că răspândirea de informații false, menite să inducă autoritățile și opinia publică în eroare, este faptă penală. Și totuși, nu s-a întâmplat nimic în acest sens, deși apar informații manipulatorii la foc continuu. În acest fel, pistele reale sunt duse în derizoriu, iar ancheta viciată.

Lupta împotriva criminalității

Se cere pedeapsa pe viață, pedeapsa cu moartea – deși este interzisă de către UE, pentru violatori, pedofili și criminali. Aceste pedepse sporite sunt irelevante în condițiile în care fenomenul de crimă organizată nu este atacat de la rădăcina, dar și în condițiile în care cei condamnați pot ieși cu mult înainte de termen, în baza legii recursului compensatoriu.

Declarațiile “martorilor”

Vecinii au dat declarații contradictorii încă din prima zi a anchetei, susțineau că au auzit țipete la ora 2 noaptea, dar totodată afirmau că au văzut fum în curtea lui Dincă după-amiază. Chemați târziu la audieri de către procurori, aceștia s-au prezentat, în mod convenabil, în stare de ebrietate. Cert este că principalii martori din cazul Dincă, adică membrii familiei, au fost audiați abia săptămâna aceasta, oferind declarații demne de absolvenți de Drept.

Familiile nu cred în ideea “criminalului în serie”

Din cauza lipsei de transparență, a neconcordanțelor, a lipsei probelor care să confirme decesul fetelor, familiile fetelor cred din ce în ce mai mult că este vorba de o rețea. Dar și că se încearcă deturnarea atenției pentru a acoperi “rețeaua la nivel înalt” și pe cei implicați. Alexandru Cumpanasu a sesizat Europol și Interpol, spunând că este “inacceptabil să nu fie căutate fetele”.

“La Famiglia”

Având în vedere că abia după câteva săptămâni au fost audiați membrii familiei Dincă și că au oferit informații contradictorii, planează suspiciunea rezonabilă că ar ascunde ceva. Dacă ne uităm la ei și le analizăm atitudinea, putem să ne imaginăm care era rolul fiecăruia în această rețea. Poate au fost audiați atât de târziu, tocmai pentru ca în timp ce se simțeau “în siguranță”, nefiind audiați, să facă vreo gafă, și anchetatorii să adune probe audio-video, mărturii, despre ei, pe care să le confrunte cu declarațiile lor recente. Poate sunt doar optimistă.

Vom vedea, căci ancheta se apropie de final, oricare ar fi acesta. Cert este că în cazul Dutroux, nevasta lui Marc Dutroux a fost direct implicată în acest caz, pe lângă “greii” care au fost “scăpați de către autorități”. De asta este important să nu se repete acest scenariu și în cazul de la Caracal.

În concluzie, nu ne putem aștepta să aflăm date in timp real dintr-o anchetă în curs, dar nu putem să nu observăm absurditățile din acest caz, atât la nivelul suspecților, cât și la nivelul activității judiciare. Împingerea ideii de “Criminal în serie” este una facilă, șocantă, dar menită să acopere o rețea de trafic de persoane, dovezi privind crimă organizată există, altfel ar fi fost declinată competență către Parchetul General.

Rămâne întrebarea: “Incompetență, Complicitate, Indiferență, sau toate trei?”

În următorul articol voi analiza posibilitatea de speculă electorală a cazului Caracal, cine, de ce, de când?