Opoziția a pactizat cu puterea și a instaurat dictatura.

De ce este important, din păcate, Congresul PSD? Pentru că acest partid deține majoritatea parlamentară, în instituția care reprezintă voința poporului. Această majoritate care a votat de două ori un guvern incompetent, a votat în repetate rânduri starea de urgență și de alertă, a votat, în urma unei dezbateri mimate, Legea Carantinării, a fost de acord cu încălcările drepturilor fundamentale ale omului, fapt confirmat de către Curtea Constituțională.

Astăzi, Ciolacu ne-a boschetărit pe toți, în plină criză sanitară. A făcut următoarea afirmație halucinantă:

“Justiția trebuie făcută în sala de judecată. Nu la partid, nu la televizor, nu în palatele Administrației prezidențiale. Reforma justiției trebuie făcută de către profesioniști, de magistrați, de CSM, de asociațiile profesionale. O spun cu toată răspunderea, conștient că poate pierd voturile unora care văd lucrurile altfel. În mandatul meu, PSD va rămâne strict pe agenda românilor, iar justiția acolo unde îi este locul, în sala de judecată!”.

Cu alte cuvinte, Marcel Ciolacu se sustrage de la responsabilitatea cu care a fost investit de către popor, adică cea de a legifera. Adică, din nou, încalcă jurământul depus.

Asta înseamnă că nu va exista nicio răspundere a magistraților, nicio reformă în justiție, îndeosebi în sfera penalului și a modului în care criminalii în serie, criminalii condamnați pentru omor deosebit de grav, violatorii, ies din pușcărie, iar pedofilii sunt “discriminați”, conform lui Ludovic Orban. După această perioadă, se impune răspunderea politicienilor.

Nu vom afla adevărul despre Colectiv și toți politrucii și “specialiștii” implicați, care nici până acum nu au fost audiați.

Nu vom afla adevărul despre infiltrarea și organizarea evenimentelor violente din 10 august, precum și scopul lor.

Nu vom găsi fetele dispărute de la Caracal (apropo, sunt mai multe acum), nici nu vom opri EPIDEMIA de trafic de persoane.

Nu vor răspunde penal medicii pentru falsul intelectual, malpraxis și pentru că au incalcat dreptul constituțional la sănătate al bolnavilor cronici.

Nu va răspunde nimeni pentru sutele de mii de copii din mediul rural cărora nu li s-a respectat dreptul la educație în timpul stării de urgență, sau de alertă.

Nu va răspunde nimeni pentru că, în timpul acestor restricții staliniste, au dispărut mai mulți copii decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Nu vor răspunde penal nici cei care ocupă DOUĂ, sau mai multe, funcții concomitent, prin intermediul cărora și-au făcut afaceri de milioane de euro în timpul epidemiei nedeclarate.

Nu va răspunde penal nici Raed Arafat pentru ordinul privind interzicerea operațiilor “non-urgente”.

Nu va răspunde nici statul pentru că a decontat, în continuare, la privat, operațiile “non-urgente”.

Nu va răspunde nimeni pentru nimic, pentru că România nu are opoziție. România are un partid de stânga progresistă, condus de un individ leșinat, care este susținut de mafia din Olt, Clanul lui Stănescu, cel care are legături directe cu clanurile interlope, vezi frații Ciocan.

România are un singur sistem corupt, mafiot, cu mai multe capete, care, de 30 de ani, doar cresc. Și, din păcate, strada a fost mereu folosită de aceiași mafioți politici pentru a gira anumite interese.

Donați pentru a susține jurnalismul independent! https://www.paypal.me/IosefinaPascal?locale.x=en_US

IBAN: RO74INGB0000999908232066