Manipularea din jurul lui Imbri.Qui prodest?Intrebarile reale.

Medicul care isi doreste dictatura medicala are un CV cu adevarat stufos pe partea politico-administrativa

Înainte să devină manager al Spitalului Clinic Victor Babeș, dr. Ioan Emilian Imbri a fost primul medic-șef al CNAS, post pe care l-a ocupat timp de șase ani, a coordonat un spital de Căi Ferate și a fost consilier personal de ministru sau secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în Ministerul Cercetării și în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. De asemenea, a fost consilier la Comisia de Sănătate din Parlamentul României. Are 25 de ani de activitate administrativă și a fost consilierul personal al mai multor demnitari, fie de stanga, sau de dreapta. Este omul care a participat la elaborarea normelor de funcționare a spitalelor și care a făcut parte din echipele care au evaluat peste 230 de spitale din cele existente în România.

În perioada în care a fost consilier personal, dr. Imbri declara un salariu lunar modest, de 2.000 – 3.000 lei lunar (aproximativ 26.000 lei – 37.000 anual). Soția sa este tot medic, dar declara tot un venit destul de modest, fiind angajata la CMDTMP. Conform informatiilor pe care le-am gasit de la Colegiul Medicilor, sotia sa, Dr. Imbri Anca Melania este medic primar obstetrica – ginecologie .

Ca manager la Spitalul Victor Babeș, Emilian Imbri a declarat, în 2020, un salariu de aproximativ 13.600 lei pe lună.

https://iosefinapascal.com/2020/07/31/penala-dorobat-trateaza-pacientii-covid-19-cu-medicamente-psihiatrice/

Hârtia oficiala primita de Sabrina Preda (jurnalista premiata de penala Carmen Dorobat cu titlul de “partener în lupta anti COVID-19”) din partea Colegiului Medicilor a fost prezentata in direct la emisiunea ”În gura presei”. In urma acestei hartii a aparut informatia gresita in spatiul public, colportata chiar de jurnalisti si publicata in varii site-uri de stiri, cum ca Emilian Ioan Imbri nu ar fi, de fapt, medic, nefiind membru al Colegiului Medicilor din Romania. Nimic mai fals si menit sa deturneze atentia opiniei publice de la problemele reale si grave ale lui Emilian IMBRI.

 A fi membru in CMR inseamna a avea, in prezent, dreptul de a profesa, verificarea este anuala. In cererea transmisa de Sabrina Preda se solicita informatii cu privire la calitatea de membru a medicului Emilian Ioan Imbri, ori aceasta nu exista in prezent, dintr-un motiv destul de evident: A stat pe posturi politice si administrative, deci era incompatibil cu profesia.

  • Imbri Emilian a absolvit facultatea de medicina.
  • Acesta este Medic specialist in Ginecologie-Obstetrica
  • A profesat putin timp ca medic specialist.

Legislatia care reglementeaza profesia de medic in Romania: conform Legii Nr.95 publicata in Monitorul Oficial nr. 372 din 28.04.2006, prin titlul oficial de “Calificare in medicina” se intelege:

a) diploma de medic, eliberata de o institutie de invatamant superior medico-farmaceutic acreditata din Romania;

b) certificatul de medic specialist, eliberat de Ministerul Sanatatii Publice;

c) diploma, certificatul sau un alt titlu in medicina, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele apartinand Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana;

d) diploma, certificatul sau un alt titlu in medicina, dobandite intr-un stat tert si recunoscute de unul dintre statele membre prevazute la lit. c) ori echivalate in Romania.

ART. 380

(1) Profesia de medic se exercita in Romania cu titlul profesional corespunzator calificarii profesionale insusite, dupa cum urmeaza:

a) medic de medicina generala pentru absolventii facultatilor de medicina licentiati anterior promotiei 2005 si care au dobandit drept de libera practica in baza normelor precedente prezentei legi;

b) medic specialist in una dintre specialitatile clinice sau paraclinice prevazute de Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala.

ART. 383

(1) Exercitarea profesiei de medic este incompatibila cu:

a) calitatea de angajat sau colaborator al unitatilor de productie ori de distributie de produse farmaceutice sau materiale sanitare;

b) starea de sanatate fizica sau psihica necorespunzatoare pentru exercitarea profesiei medicale.

(2) Pe timpul starii de incompatibilitate se suspenda dreptul de exercitare a profesiei.

(3) In termen de 10 zile de la aparitia situatiei de incompatibilitate, medicul este obligat sa anunte colegiul al carui membru este.

(4) La solicitarea medicului, la sesizarea oricarei persoane, institutii sau autoritati interesate, presedintele colegiului din care face parte medicul poate constitui o comisie speciala, pentru fiecare caz in parte, alcatuita din 3 medici primari, pentru a confirma sau a infirma situatia de incompatibilitate.

ART. 384

Medicii care intrunesc conditiile prevazute la art. 370 exercita profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din Romania, avizat anual pe baza asigurarii de raspundere civila, pentru greseli in activitatea profesionala, valabila pentru anul respectiv.

(4)     Certificatul de membru devine operativ numai dupa incheierea asigurarii de raspundere civila.

ART. 386

(1) In cazul in care un medic isi intrerupe activitatea profesionala sau se afla intr-o situatie de incompatibilitate pe o perioada mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor din Romania atesta competenta profesionala a acestuia, in vederea reluarii activitatii medicale.

Asadar, nu au descoperit baietii astia apa calda, ba din contra au dezinformat opinia publica, ocultand informatiile despre cum se dobandeste si pastreaza calitatea de membru al CMR.

In cazul managerului de spital, Emilian Imbri, problemele care ar trebui adresate sunt de cu totul alta natura, nu de natura medico-profesionala. Imbri nu vorbeste la televizor vrute si nevrute in calitatea sa de medic specialist in obstetrica-ginecologie, ci in calitate de manager al unui spital de boli infectioase. Adica din confortul unei functii administrative, dupa ce, ani de zile, a ocupat functii politico-administrative.

Apropo, nu exista nici o incompatiblitate cu functia de manager, intrucat acesta este manager la spitalul din subordinea Primariei Capitalei si nu din subordinea Ministerului Sanatatii, deci ORDINUL nr. 1.082 din 30 iulie 2010 nu se aplica in cazul lui Emilian Imbri, fiind la latitudinea Primarului General.

Cateva intrebari pe care acesti asa-zisi jurnalisti ar fi trebuit sa le puna:

De ce Antena 3 si Gabriela Firea i se adresau cu “Domnule profesor”, acesta neavand titlul de profesor universitar? Au aflat recent ca “nu e medic”, dar nu stiau ca nu e profesor universitar?

  1. In ce calitate a fost desemnat cetatean de onoare al Bucurestiului, laudat pentru combaterea COVID-19, dat fiind faptul ca este medic ginecolog si nu epidemiolog? Daca a fost desemnat cetatean de onoare in calitate de manager al spitalului Victor Babes, atunci pe ce criterii nu au fost desemnati si alti manageri cetateni de onoare?
  2. In ce consta examenul pe care acesta l-a dat, conform ASSMB, pentru a deveni managerul spitalului de boli infectioase, “Victor Babes”? Fiind un spital de specialitate, managerul trebuie sa aiba oarece cunostinte in domeniul respectiv.
  3. In ce calitate face recomandari si afirmatii de tipul: “După această lună, să știți că ar trebui să ne obișnuim să trăim cu măștile pe față”, “Trebuie sa ne desfasuram activitatile cu grijă, cu atenție și cu spaimă și cu frică” sau “E vremea dictaturii medicale, adică doctorii să fie înțeleși și crezuți. Dictatura medicală nu înseamnă că cineva îți fură viața, drepturile și te obligă să te speli pe mâini”, avand in vedere faptul ca acesta nu este nici specialist in boli infecto-contagioase, nici profesor universitar?
  4. Cum poti, in calitate de manager al spitalului, sa accepti si sa recunosti situatia ca DSP te obliga sa internezi oameni impotriva vointei lor, privandu-i de libertate? 15 iunie 2020 “la Victor Babeș am constatat o creștere cam de 10 zile a celor care se prezintă. Sunt aduși de DSP, cu teste pozitive, sunt obligați să se interneze.”
  5. De ce a fost prezentat in spatiul public drept “medic specialist” in discutiile despre COVID-19, nefiind prezentata si specializarea medicala reala a sa?
  6. De ce a fost ceruta opinia sa, in calitate de medic ginecolog si de manager al spitalului Victor Babes, si nu a fostului reprezentant al OMS, epidemiologul Traian Ionescu?

Si, nu in ultimul rand: De ce aceasta actiune de discreditare a medicului Emilian Imbri chiar de catre trustul care il prezenta peste tot ca pe sfintele moaste? Este un blat ordinar intre el si media pentru a distrage atentia de la multitudinea de functii politice detinute? Care e scopul dezbaterii capacitatii sale medico-profesionale, cand acesta atenteaza la siguranta si libertatea cetatenilor in calitate de manager?

Iata inca o curiozitate, Imbri a participat, cu mare placere dupa spusele sale, la o conferinta medicala internationala, tinuta in Romania in 2017, in deschiderea careia a vorbit Diana Loreta Paun, consiliera lui Iohannis si sotia doctorului Paun de la Floreasca. Doctorul care l-a inlocuit pe Beuran si care si-a atacat rezidentii cu un ac infectat cu HIV.