GUVERNUL lui Justin Trudeau, acționat în instanță pentru măsurile abuzive din timpul pandemiei.

Vaccine Choice Canada, o organizație non-profit, fondată de familii care au avut de suferit din cauza reacțiilor la vaccin, dă în judecată guvernul liberal al lui Trudeau, împreună cu guvernul Ford din Ontario, pentru a-i responsabiliza în privința „abuzurilor și măsurilor draconice, disproporționate și nejustificate” luate în timpul pandemiei de COVID-19.

Justin Trudeau

” Detenția discreționară în masă a cetățenilor, restricția accesului în parlament, în instanțe și la serviciile medicale și educaționale, distrugerea economiilor locale și a mijloacelor de trai, precum și obligația de a se distanța fizic, împreună cu obligativitatea purtării măștilor neconforme sunt măsuri excepționale și care nu au fost impuse niciodată în istorie cetățenilor din Canada ”, a declarat grupul într-un comunicat de presă.

„Impactul acestor măsuri aberante asupra bunăstării noastre fizice, emoționale, psihologice, sociale și economice este profund distructiv, iar aceste acțiuni sunt nesustenabile, nejustificate, extreme și neconstituționale.”

VCC solicită să se declare că nu trebuie să fie obligatorie purtarea măștii, cerând ca măsurile de distanțare socială să fie retrase, întrucât sunt „extreme”, iar închiderea bisericilor, școlilor și locurilor de joacă să fie declarate ca nejustificate și nefundamentate din punct de vedere științific.

VCC cere, de asemenea, 10 milioane de dolari daune punitive de la Centrul pentru Controlul Bolilor din Canada pentru dezinformare și răspândirea „știri false” despre COVID-19.

Donați pentru a susține jurnalismul independent! https://www.paypal.me/IosefinaPascal?locale.x=en_US

IBAN: RO74INGB0000999908232066