Avansul terorii sanitare se lovește de mânia popoarelor!

Sârbii s-au revoltat împotriva președintelui lor atunci când le-a ordonat să intre înapoi în arest la domiciliu. După două zile de lupte de stradă cu zeci de polițiști spitalizați, protestatarii au câștigat; autoritățile s-au predat și au renunțat la planurile lor de a bloca Belgradul.

Magazinele, pub-urile și restaurantele din Belgrad vor avea un program mai scurt; dar acest lucru este mai rezonabil decât blocarea totală pe care și-au propus-o autoritățile.

Exact ca în România, premierul Serbiei s-a plâns că nu poate înțelege de ce oamenii protestau. Trebuie să fie neobișnuit de abulică, această doamnă premier, dacă după două zile de proteste nu ar putea înțelege că oamenii nu doresc aceste interdicții.

Este o acțiune rară din partea autorităților, a declarat corespondentul BBC de la Belgrad. Cred că este un precedent. Până acum, existau țări care evitau carantinarea totală cu totul (Japonia, Suedia, Belarus), dar nu a existat o țară în care oamenii să ceară și apoi să-și obțină libertatea. Serbia este prima. Această țară mică (pop. 7 milioane) din Balcani are o istorie lungă de rezistență și dizidență- au luptat cu turcii timp de secole; au rezistat în fața Germaniei naziste mai mult decât Franța; au avut cea mai puternică mișcare de gherilă din afara Belarusului.Singura modalitate de a evita noile măsuri de restricții este o revoltă populară, pentru că altfel nu le vom convinge pe autoritățile noastre să se abțină de la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.

Restricțiile disproporționate și neconstituționale impuse cetățenilor le ușurează viața conducătorilor noștri: subiecții rămân în interior; se aventurează cu teamă doar pentru cumpărături; sunt ascultători, obedienti; sunt în șomaj și, deci, sunt dependenți de ajutorul statului. Șomajul crește constant cu fiecare săptămână de restricții. Companiile mici intră în faliment. Doar giganții digitali vor supraviețui. Oamenii sunt de unică folosință, o povară pentru economie. Nici forța lor de muncă nu mai este necesară. În curând, oamenii independenți, muncitori, vor fi înlocuiți cu o nouă specie dependentă de subvențiile guvernamentale și care solicită doar mai mult divertisment; o versiune modernă a mobemului panem et circenses (pâine și circ).

În SUA, se presupune că “noul val de Covid-19” îl va înlătura pe președintele Trump, după ce RussiaGate și fiasco-ul de cu generalul Michael Flynn nu au reușit să-și facă treaba.

Protestul legitim de pe 12 iulie din Piața Victoriei a transmis un mesaj similar guvernanților și parlamentarilor care intenționează să introducă legea Dictaturii Sanitare. Mai mult decât atât, românii au început să vadă dincolo de diviziune, de manipulare și înțeleg perfect că acest protest este împotriva încălcării drepturilor tuturor cetățenilor și că se contestă măsurile exagerate, nu existența coronavirusului, având în vedere faptul că Ministerul Sănătății a transmis faptul că epidemia de SARS-CoV-2 nu a fost niciodată declarată pe teritoriul României.

https://iosefinapascal.com/2020/07/09/manifest-lapuscarie-12-iulie-opriti-dictatura-sanitara/

https://iosefinapascal.com/2020/07/02/pandemia-covid-19-este-folosita-ca-pretext-pentru-a-inchide-economia-globala-ca-mijloc-de-solutionare-a-problemelor-de-sanatate-publica/

Donați pentru a susține jurnalismul independent! https://www.paypal.me/IosefinaPascal?locale.x=en_US

IBAN: RO74INGB0000999908232066