ANCHETĂ:Afacerea Groeningen-Iohannis-UnitedWay-MetLife cu “infirmiere virtuale” la Timișoara

Primul spital care a beneficiat prin donație de aceste “tele-infirmiere” de carton, a fost chiar Institutul Matei Balș. Astăzi, Spitalul Județean din Timișoara a primit câteva cartoane de la United Way România și MetLife România în parteneriat cu SMURD.

Ca în cazul oricărei donații pe timp de Covid-19, care promovează distanțarea socială în situații în care contactul uman este vital, am decis să aflu cine sunt acești “buni samariteni”.

În board-ul conducerii United Way Worldwide se află însuși Președintele Raiffeisen România, Steven Van Groeningen. Iar vicepreședintele United Way România este chiar vicepreședintele Raiffeisen România, Vladimir Kalinov.

Donați pentru a susține jurnalismul independent!

Da, se pare că există o legătură ombilicală între United Way – Metropolitan Life – Raiffeisen Bank.

Se pare că pe Klaus Werner Iohannis și pe Steven Van Groeningen nu îi leagă doar afacerile imobiliare, pasiunea pentru silvicultură, ci și acțiunile umanitare ale United Way.

Lăsând la o parte lipsa contactului uman firesc în timpul actului medical / consult, aceste cartoane cu tablete nu sunt cu nimic mai inovatoare decât un apel pe Skype pentru tele-diagnosticare. Interesant de aflat este câți bani se sifoneaza, cu adevărat, pentru aceste insulte la adresa medicinei și tehnologiei.

De la spitalele de carton, Iohannis a avansat la infirmierele de carton. Iohannis, uite o idee inovatoare: SPP-istul de carton. Din păcate, nu poate ridica un palton.

Firma de asigurări legată de United Way, MetLife (MetropolitanLife), a fost implicată într-un scandal uriaș în SUA în 2012, fiind forțată să plătească despăgubiri în valoare de 500 de milioane de dolari către 32 de state. https://www.cbsnews.com/news/metlife-34-states-reach-settlement-near-500-million/

Fundația United Way a fost, la rândul ei, implicată într-un scandal de proporții, fraudă săvârșită chiar de către Președintele fundației, în 2011: https://www.washingtonpost.com/local/obituaries/united-way-leaders-fraud-scandal-marred-charitable-legacy/2011/11/14/gIQALnwbMN_story.html Mai mult decât atât, numeroși angajați de la diverse corporații s-au plâns că au fost FORȚAȚI să doneze o parte din venitul lor pentru această fundație. (cartea “The United Way: Dilemmas of Organized Charity.” a documentat în detaliu această practică)

Urmează partea a doua a anchetei. Opriți sifonarea bugetului pentru firmele și ONG-urile de casă, care promovează abominatiile.