Gittenstein, Biden, Gates, Orban și privatizarea aeroportului Otopeni

Ziarul Cetățeanul are dovada că Ludovic Orban pregătește vânzarea acțiunilor deținute de stat la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), companie care deține Aeroportul Otopeni și pe cel din Băneasa.Acționarii CNAB sunt Ministerul Transporturilor (80%) și Fondul Proprietatea 20%. În Fondul Proprietatea acționar este și Bill Gates, prin intermediul Fundaţiei Bill şi Melinda Gates.

https://cetateanul.net/articol-principal/dovada-guvernul-orban-vinde-aeroportul-otopeni/

Care e legătura cu Gates, Biden și Gittenstein?

Fundaţia fondatorului Microsoft, Bill Gates Foundation, deţine 66 milioane de acţiuni FP, reprezentând 0,6% din capital fondului, potrivit datelor Bloom­berg şi raportului anual de activitate pe 2014 al fundaţiei. Investiţia este evaluată la circa 12 milioane de dolari, potrivit celor mai recente cotaţii ale acţiunilor Fondului Proprietatea.

Fostul vicepreședinte al Statelor Unite Joe Biden, aflat astăzi în epicentrul unui uriaș scandal în Statele Unite și în Ucraina pentru presupuse fapte de mare corupție, a fost bine recompensat de Traian Băsescu, numai că prețul l-a plătit statul român. Iar prețul a fost Fondul Proprietatea. Cireașa de pe tortul României din acei ani. Cum s-a desfășurat trocul? Am fi naivi să ne imaginăm că Băsescu ar fi acționat pe față. Și și-ar fi plătit rămânerea în mandatul prezidențial pur și simplu oferindu-i ceva la schimb, în mod direct, nemijlocit lui Joe Biden. Băsescu a lucrat printr-un intermediar. Acesta a fost Mark Gitenstein, ambasadorul din acea vreme al Statelor Unite la București, prieten apropiat al vicepreședintelui Statelor Unite și al fiului acestuia, Hunter Biden. Concret, Mark Gitenstein, utilizându-și puternica poziție de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite la București, a exercitat presiuni după modelul experimentat și în mega-escorocheria Microsoft asupra autorităților statului român, pentru ca Fondul Proprietatea, care administra o parte importantă a averii statului român, să-și schimbe consiliul de administrație și să accepte accesul ca administratori al reprezentanților unor parteneri străini. Mai mult, Gitenstein a impus și organizarea în acest sens a unei licitații, în scopul de a salva aparențele. În final, după ce a stabilit regulile jocului, Gitenstein a devenit membru al Consiliului de Administrație al Fondului Proprietatea și apoi președinte de facto al acestuia. Stăpân absolut peste o bună parte a averii statului român, după ce nu a mai fost ambasador. Această operațiune a fost orchestrată cu ajutorul lui Traian Băsescu, care și-a plătit astfel datoria”, a scris Sorin Roșca Stănescu pentru publicația Capital.

Rudy Giuliani a vorbit anul trecut despre afacerile murdare ale familiei Biden in Ucraina, China, dar si in Romania. În 2016, ultimul an al administrației Obama, Hunter Biden, fiul vicepresedintelui american, Joe Biden, a călătorit în România pentru a se întâlni cu un rechin imobiliar, care a fost acuzat de corupție. Acesta era bine-cunoscutul Gabriel „Puiu” Popoviciu, iar Hunter Biden a fost adus pentru a fi avocatul său, alături de fostul șef al FBI, Louis Freeh.

Ce vor să decidă la întâlnirea de pe 18 mai? Procedura de privatizare a Aeroportului, pentru că Fondului Proprietatea nu-i ajung doar 20% din acțiuni, față de statul român care deține 80% din acțiunile Aeroportului Otopeni-Băneasa. Statul român va fi reprezentat de Ministerul Finanțelor, mai exact de Sebastian Burduja, secretar de stat, pus de Gitenstein cu mâna, ca urmare a unirii fundației CAESAR cu PNL.

3 Thoughts

  1. Nu inteleg cum de presa “libera” e muta . Chiar nimeni nu reuseste traga un semnal de alarma.Macar tu Iosefina stiu ca ai ceva legaturi destul de serioae !!!

Leave a Reply