Va vota Parlamentul Starea Dictatorială a PNL?

Pentru cei care nu știu cam ce măsuri intenționează să ia PNL în contextul prelungiri stării de urgență, vă las această poză :

Asta înseamnă că, în România, prin ministrul liberal al justiției, Predoiu a cerut activarea Articolului 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care permite derogări de la aplicarea acestui act internațional, în condițiile stării de urgență decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus. Cu alte cuvinte, liber la abuzuri și dictatură.

Modul în care autoritățile au intervenit, abuziv, asupra cetățenilor, lăudându-se chiar cu numărul mare de amenzi și dosare penale, în timp ce Germania are culoar pentru a fura forța de muncă din România, vine ca o confirmare a acestei viitoare dictaturi pline.

Întrebarea este “Ce va face Parlamentul joi?”

ALDE și ProRomânia au declarat că nu vor gira un asemenea abuz de putere, dar nu ei înclină balanța, ci PSD. Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, cel care împinge legiferarea vaccinării obligatorii, a dat un răspuns de manual de demagogie:

“Incompetența Guvernului în gestionarea crizei, dar și lipsa oricărui dialog pentru un plan de măsuri economice și sociale ne pun să alegem între două rele: să prelungim starea de urgență pentru că autoritățile sunt incapabile să testeze populația sau să respingem starea de urgență și să ne confruntăm cu o uriașă problemă medicală.PSD va acționa responsabil! Și vom găsi soluții în Parlament alături de o majoritate puternică astfel încât românii să aibă o perspectivă clară, iar economia să fie repornită cât mai repede!”, transmite liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Cu alte cuvinte, pentru binele boborului, se pare că Ciolacu a ales răul mai mic, în accepțiunea sa, adică să susțină instaurarea dictaturii.

Partea cea mai gravă nu este însăși dictatura, ci realizarea faptului că nu suntem reprezentați în Parlamentul României de cei pe care i-am votat. Ne-am trezit aruncați la lei, chiar de cei pe care i-am girat cu votul și mormanul de taxe plătite de noi, din care ei își iau salariile. Românii adevărați sunt ai nimănui, în rest sunt doar “românii mei”.

Leave a Reply