Și-a pierdut capul din dragoste… pentru progresism.

Cel din imagine este un refugiat “palestinian”, pe nume Hasan Alqina, iar fata a fost iubita lui Hasan, o activistă finlandeză, care a luptat pentru drepturile refugiaţilor şi imigranţilor, numită Sanni Ovaska.
Cei doi au au avut o relaţie de dragoste ca-n poveştile progresiştilor, iar atunci când tânăra Sanni Ovaska a vrut să se despartă, povestea a devenit una din aia despre care vorbesc doar “extremiştii”. Pe data de 21 ianuarie 2020, Hasan şi-a decapitat iubita într-un apartament din Hämeenlinna, Finlanda. “Extremiştii” ştiu că se întâmplă destul de des ca femeile ‘open minded’ să îşi piardă capul, la figurat, intrând în relaţii cu musulmanii, ca mai apoi să şi-l piardă la propriu atunci când vor să iasă din relaţiile cu aceştia.

Sigur, putem încerca să ignorăm statisticile care ne arăta cât de comune sunt aceste cazuri, din cauza conflictului intercultural și religios. Putem încerca să găsim justificarea că omul era, pur și simplu, psihopat și de asta a făcut ce a făcut. Putem spune că fata a avut ghinion, pentru ca se întâmplă să dai peste psihopați/psihopate. Diferența e că fata asta a pornit, din start, cu un handicap, acela de a crede că el era un om normal PENTRU CĂ ERA MUSULMAN. Și că albii sunt cei anormali și intoleranți. Evident, nu a fost așa.

Indiferent dacă și-a dat seama că nu sunt compatibili sentimental, sau că diferențele culturale sunt prea mari, femeia a murit pentru că s-a aruncat într-o relație dintr-o idee inoculată de globalisti. Din cauza asta, nu a văzut semnele unui om bolnav, sau extremist. A văzut doar “datoria” de a arăta că astfel de relații funcționează. Funcționează, dar doar când vorbim despre oameni care s-au integrat, cultural și social, în țara în care au emigrat, înțelegând și respectând normele sociale și legale.
Multiculturalismul este fantastic, aduce o infuzie de idei noi, de la modă, la artă culinară și valori, dar doar atunci când acesta nu este forțat, sau folosit în scopuri politic

Cu certitudine putem spune că progresismul afectează grav instinctul de conservare al oamenilor, dar, mai ales, al națiunilor pe de-a-ntregul.

Leave a Reply