Există cazuri despre care “vrea să vorbește presa” și cazuri despre care “nu vrea să vorbește presa”

Observăm că mass-media aservită relatează aspecte din aceste cazuri în funcție de cum ajută, sau nu, agenda politică globalistă.  Ar fi amuzant, dacă nu ar fi tragic, pentru că e vorba de vieți omenești și de pericole reale pentru societate, dar na, noi suntem pățiți cu hoităreala, dar si cu mușamalizarea.

Import de “cuțitari”

afghan-stabber-lyon-high-five

Poliția a arestat sâmbătă un bărbat în Franța, un refugiat afgan în vârstă de 33 de ani, după ce a început să înjunghie oameni pe stradă, ucigând o persoană și rănind alte nouă. Atacul s-a produs în față unei stații de metrou din Lyon, Villeurbanne, în partea de est a Franței. Ceea ce nu s-a spus este că acest afgan era, de fapt, un islamist radicalizat și că a fost surprins într-un video, bătând palma cu un alt islamist, spunând “insh’Allah” de câteva ori. De ce? Pentru că aceste atacuri, foarte frecvente, de altfel, nu ajută propaganda pro-migrație forțată a globalistilor.

În Suedia, astfel de atacuri sunt la ordinea zilei și sunt, efectiv, cenzurate, nici o parte a presei nu mai prezintă aceste cazuri. În acest timp, tensiunea din societate crește și orice fel de dialog cu guvernanții, ale căror politici pro-migrație au eșuat, devine imposibil. Acelasi lucru se poate spune si despre Germania, sau cum se numeste acum, Merkelistan.

Marea Britanie se confruntă în prezent cu o “epidemie” de atacuri cu cuțite, care a dus la pierderea a peste 100 de vieți doar în acest an. 

Totodata, atacurile extremiste islamiste din Europa au crescut cu 725% între 2007 și 2017, a constatat un nou raport al CSIS. Numerele arată, de asemenea, că anul 2017 a înregistrat cel mai mare număr de atacuri teroriste islamiste din istoria europeană modernă.

D69wPzvXoAELsf0.jpg

Texas: Al treilea atac armat în mai puțin de două luni

odessa-shooting

Sceleratul Seth Ător din Odessa, Texas, a tras în oameni cu o pușcă semi-automată, ucigând șapte persoane și rănind mai mult de 20 de persoane. Seth Ător avea deja dosar penal și, deci, nu avea permis de port-armă. Aici se strică povestea propagandiștilor, de fiecare dată: Dacă atacatorul nu avea permis de port-armă, atunci el era în posesia unei arme în mod ilegal, deci nu se justifică restricționarea armelor deținute în mod legal, căci asta nu poate opri un atacator, dacă acesta folosește deja o armă  în mod ilegal.

Texasul este o zonă în care bătaia democraților cu republicanii este pe viață și pe moarte, mai ales datorită poziției sale geografice, dar și din dorința democraților de a “recuceri” sudul, unde oamenii sunt conservatori. Dacă vrem să speculăm, știind că au fost o sumedenie de atacuri și atentate înscenate, pentru a promova o lege, o idee, pe baza emoțiilor, putem spune că Texasul nu este o locație întâmplătoare pentru astfel de atacuri armate. De ce? Pentru că politica democraților este una anti-arme, mai exact vor să calce în picioare Al Doilea Amendament din Constituția SUA, care le oferă dreptul de a purta arme, în mod legal. Mediatizând astfel de cazuri, doar dintr-o singură perspectivă, cea a “violenței cauzate de arme”, se creează emoția propice promovării legilor împotriva portului de arme.

Nu putem să nu observăm că rețeta asta, de a câștiga capital electoral de pe urma unei tragedii, se aplică de minune și la noi, în cazul Caracal, etc. Începând cu declarațiile politice din primele zile, când se întreceau politicienii în transmiterea condoleantelor, când se vehicula ideea unui referendum pentru “asprirea pedepselor”, în loc să fie destructurate rețele de trafic de persoane, folosind legislația existentă. Legile există, dar trebuie să fie aplicate. Continuând cu promisiuni electorale de “Dreptate până la capăt” și lupta împotriva mafiei.

Este firesc să te întrebi, “Cum dracu’ au descoperit unii rețelele astea abia azi?”, mai ales când vorbim de oameni din interiorul sistemului, care “luptau împotriva corupției”. Și, uite așa, ajungi înapoi la titlul articolului.

Mâine voi analiza de ce a apărut acest caz în media, care a fost scopul inițial și ce s-a întâmplat între timp. De ce unii au împins anumite teorii, cine vrea să câștige capital electoral, și cum se poate începe o lupta reală împotriva mafiei.

Leave a Reply