Cât costă să distrugi o viață?

Aș fi putut face un articol pe criminali in serie, mai exact să demontez toate teoriile aberante cum că Dincă e ca Rimaru, sau mai rău, ca Ted Bundy. Dar prefer să adresez problema reală și anume exportul de carne vie din România, o problemă de siguranță națională care trenează de ani de zile și a îmbogățit sute de mii de persoane.

În spatele campaniei Băsesciene “Arde-i pe corupți!”, și mai recenta “Corupția ucide!”, se ascund afaceri negre uriașe. Una dintre cele mai bănoase este cea a traficului de persoane pentru exploatare sexuală, mai exact produce 150 miliarde de dolari anual.

Tot Băsescu, cu tupeul binecunoscut, ne-a sugerat că legalizarea prostituției ar reduce traficul de persoane. În afară de faptul că acest lucru a eșuat la nivel european, nu ar ajuta deloc situația din România, această țară fiind una de EXPORT. Cifrele confirmă că țările în care prostituția este legalizată prezintă o creștere mai mare a traficului de persoane și a turismului sexual. O astfel de afirmatie este cu atat mai inacceptabila, atunci cand vine din partea unui europarlamentar, nu doar din partea fostului Presedinte de trista amintire al Romaniei. Ii recomand sa citeasca raporturile ONU, dar si ale OCCR, privind statisticile globale si europene. Totodată, această idee absurdă a mai fost vehiculată de Blaga în 2007, folosind fix aceleași explicații ușor de demontat, pe vremea când lucrurile nu erau atât de negre că acum. Dacă Băsescu nu se simte destul de treaz pentru a face asta, poate citi mai departe infromatiile din articolul meu.

Statisticile

Protest impotriva traficului de persoane

România este pe locul 4 în UE în ceea ce privește exportul de carne vie în Europa, este și țară de tranzit pentru bărbați, femei și copii traficați în scopul exploatării sexuale și a muncii forțate. Bărbații, femeile și copiii români sunt traficați în Spania, Italia, Grecia, Cehia, Anglia și Germania pentru prostituție forțată, cerșit și muncă forțată în sectoarele agriculturii, construcțiilor și serviciilor. România rămâne una dintre cele mai cunoscute țări pentru exportul de persoane, cu până la 13.000 de victime ale traficului confirmate în Marea Britanie, alături de țări că Nigeria, Albania, Vietnam și Polonia. România se numără printre cele 11 țări listate de Națiunile Unite drept cele mai mari surse de trafic de persoane, pe baza numărului de victime raportate.

Țara noastra este cunoscută drept o destinație de top pe site-urile care promovează și evaluează turismul sexual in UE. Conform indexului sclaviei globale, măsurile luate de România, precum și lupta împotriva traficului de persoane, sunt cele mai slabe din UE.

În fiecare an, mii de femei, unele în vârstă de 13 ani, sunt răpite, sau ademenite prin promisiunile unor locuri de muncă bine plătite in strainatate și vândute retelelor care le închid în cluburi de noapte și bordeluri, sau le obligă să se prostitueze. În general, victimele traficului de persoane nu vin de bună voie, ci sunt răpite, fie de necunoscuți care le-au filat de ceva timp, fie de apropiați, folosindu-se de încrederea acordată de către victime.

Marea Britanie este plină de fete din Romania, Moldova si Ucraina. Nu știm exact câte, deoarece este imposibil să se faca statistici exacte, atunci când ele intra ilegal in tara, dar există mii de fete din Europa de Est care lucrează în Marea Britanie fără dreptul de a fi aici. Un exemplu mic: dacă luați la pas cele 70 de apartamente în care lucrează prostituatele din Soho, 90% dintre ele sunt est-europene, forțate să se prostitueze de proxeneți albanezi. Dacă o față și proxenetul ei sunt arestați, aceștia sunt imediat înlocuiți, semn că “e de unde”.

Scoaterea victimelor din tara

Traficul extern este organizat de rețelele de traficanti susținute de agențiile de transport pentru ca victimele sa treaca granițele legal. Dacă victimele nu au documentele necesare pentru călătorie sau nu se intrunesc cerintele legale, traficanții folosesc diferite modalități pentru a crea ideea unei călătorii legale:

  •  Trecerea frontierei in mod ilegal – este o metodă folosită în principal de persoanele care au comis infracțiuni și sunt urmărite de autorități, sau de cei care organizează grupuri de migranți ilegali.
  •  Evitarea controalelor la frontieră – constă în ascunderea oamenilor în diferite compartimente ale vehiculelor la trecerea frontierei.
  •  Utilizarea documentelor false – utilizarea pașapoartelor, asigurarilor false, invitațiilor false, sau contractelor de muncă pentru obținerea vizelor;
  •  Declarații false privind vizita – metoda de operare este posibilă numai cu complicitatea și sprijinul agențiilor de turism, sau a companiilor de transport internaționale, care le furnizează migranților dovezile necesare pentru a demonstra scopurile turistice în fața autorităților.
  •  Metoda emoțională – victima este convinsă de iubitul ei să plece în străinătate pentru a începe o viață nouă împreună. Aceasta este doar o promisiune falsă deoarece, odată ce ajung în țara de destinație, victima este vânduta rețelelor de trafic pentru exploatare sexuală.

Miserupismul autoritatilor si complicitatea la nivel inalt

La noi, persoanele care depun mărturie în instanță împotriva traficanților lor sunt numite public de poliție, fapt care timoreaza orice tentativă de mărturisire și de combatere a traficului de persoane cu ajutorul supraviețuitorilor. Totodată, aceste rețele care exportă carne vie nu operează singure. Într-un business de miliarde de dolari anual, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. În cel mai bun caz, pică pionii, procuratorii de persoane, iar ancheta se oprește acolo. Lipsa interesului, posibila complicitate, lipsa comunicării între instituțiile europene de profil, amplifică fenomenul traficului. Acest lucru a fost vizibil și în modul în care a dialogat poliția cu Alexandra, persifland-o, așa cum procedează cu multe fete care acuză privare de libertate, viol și alte fapte de violență.

Afaceri de familie, afaceri europene

Tatal si fiul, trafic in familie

Bogdan și Marius Nejloveanu, în vârstă de 51 și 23 de ani, au fost condamnați pentru 34 de infracțiuni separate. Fiul a fost condamnat la 21 de ani, iar tatăl a fost închis timp de șase ani. Ei au traficat zeci de femei din Romania in Marea Britanie. În timpul procesului lor, juriul a ascultat mărturiile despre cum femeile au fost traficate în special în Marea Britanie de către Bogdan Nejloveanu pentru fiul său. Femeilor li s-a promis că vor lucra în industria hotelieră, dar au fost, în schimb, bătute și umilite la sosire și forțate să lucreze în bordeluri, după ce au fost violate.

Cinci bărbați din Romania sunt acum judecati in Sicilia pentru ca au traficat femei din România. Cei 5 romani sunt acuzați că au traficat cel puțin șapte femei în Sicilia și le-au obligat să lucreze în sere din Ragusa pentru, precum și că le-au obligat să se prostitueze.

În martie anul trecut, s-a descoperit ca aproape 5.000 de romance au fost fortate să lucreze la fermele din Ragusa. Femeile au spus că au fost violate in mod repetat si fortate sa se prostitueze.

Valentin Preda

Valentin Preda a traficat 15 femei în Italia pe parcursul a cinci ani și acum execută o pedeapsă de doar  cinci ani pentru trafic de persoane . A lucrat cu membrii familiei, inclusiv cu mama sa, în cadrul unei retele criminale organizate.

“Chiar nu te gandesti că este fiica cuiva; te gandesti că trebuie să câștigi bani și asta este”, spune el. “Nu m-ar deranja să încep din nou.”

Sex Slaves, documentar Frontline

Într-un documentar făcut de asociația Frontline despre traficul de persoane, se prezintă cazurile fetelor  traficate din Moldova, Ucraina, România, destinația finală fiind în Aksaray, Turcia. Surprinzător, sau nu, apare o mașină cu număr de București. Și mai “surprinzător” este faptul că numărul de înmatriculare nu mai există în RAR. Sunt curioasă dacă și-a schimbat numărul, sau dacă a fost, într-adevăr prins de către autorități.

Adrian Meder, Sibiu

Minore din România sunt vândute pentru sclavie sexuala în Irlanda de către retelele de trafic de persoane. La scurt timp după ce această fotografie a fost făcută într-un club din Romania, capul retelei, Adrian Meder s-a lăudat unui reporter sub acoperire că femeile ar putea fi cumpărate cu prețul de până la 600 de euro și ca pot veni sa să lucreze în Irlanda imediat.

Adrian Meder este din Sibiu, are 31 de ani si este unul dintre sefii unei rețele care vinde femei tinere pentru proxenetism, aranajand ca acestea să fie aduse in Irlanda, exploatând hibele din controalele de la frontierele UE.

Meder a spus: „Fetele duc si 20 de clienți pe zi, fără probleme. Fetele astea te pot face milionar. ”

„Fetele din Romania fac de toate. Sunt bune pentru asta, deoarece este singura meserie pe care o cunosc. Ele rămân la școală și nu își pot găsi de lucru. Singura soluție este să lucreze în alte țări.

„Dacă vrei să câștigi bani buni, trebuie să le schimbi. Am fete de două săptămâni în Anglia. După aceea merg trei săptămâni cu ele în Norvegia și apoi in Irlanda. Un prieten de-al meu, într-un an cu trei fete, face 1 milion €. Când îl întâlnesc în Austria vine cu un Maserati. O mașină de 350.000 €. Cu doar trei fete într-un an. “

Traficul de copii in Romania

Raporturile spun că în funcție de poziția traficantului în rețea, banii pe care îi primesc fiecare pentru „vânzarea” unei fete variaza. La prima vânzare, traficantul va primi între 100 și 400 € (de obicei tranzacția se face la frontieră). Traficantul care vinde o fată în afara țării primește, de obicei, până la 1000 de euro. După aceasta, prețurile pe care le obțin traficanții vor crește cu fiecare vânzare. Unii traficanți tind să caute copii care sunt deja exploatați în prostituție în propria țară.

Traficul de persoane este, de prea mult timp, o problema ce ține de securitatea națională a României. O problema ignorată complet, atât la nivel de stat, cât și la nivelul opiniei publice, până la apariția cazului Caracal-Dincă. Cert este că foarte multe cazuri de trafic de persoane, mai exact de export din România către UE, au fost rezolvate de către autoritățile din țările respective. În multe cazuri s-a dovedit că rețeaua locală funcționa “în familie”. Faptul că familia lui Dincă a fost abia săptămâna această audiată, faptul că cei doi copii ai săi se aflau în față casei lui Dincă în momentul răpirii și totuși spun că nu au văzut nimic, mie îmi da de gândit. Faptul că fetele nu au fost date dispărute din prima zi a disparițiilor lor, din nou îmi da de gândit. Faptul că Dincă avea telefoane “cu butoane”, a se traduce “ greu de localizat” și de interceptat, îmi da de gândit. În alt articol am analizat și comparat cazul Dincă și revoltă familiilor cu cazuri similare din Belgia și Germania, unde familiile victimelor se duc cu gândul către rețele de trafic de persoane și nu cred varianta “pedofilului criminal în serie”.

Se pare că Iohannis știa ce spunea când a afirmat că “A trebuit să moară oameni pentru că acest Guvern să cadă”…în cazul ăsta, “A trebuit să dispară ÎNCĂ două fete, pentru ca autoritățile să înceapă să-și facă treaba”.

5 Thoughts

  1. Ai mare dreptate, vorba aia… Pestele de la cap….! Ordinari aste au făcut și vor face trafic de persoane ca ii dor la banană.. 😡

  2. In Psalmii lui David scrie: ” 8. Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.” (Ps 11)

    Se intelege ca un conducator expresia poporului, iar poporul de la cap se umpute..E bidirectionala problema.

    Asadar, daca se constata ca in Romania ultimilor 5 ani a crescut traficul de persoane, iar in varful statului il avem pe Iohannis (care e…strain de acest fenomen), ce concluzie putem trage?

Leave a Reply to Ghita Bizonu' Cancel reply